Auzim destul de des zicala: Fii tu insuţi!

Ce-o mai însemna asta…in general tinerii traduc asta prin a face ceea ce îi taie capul şi, în acceaşi măsură, de a nu asculta de nimeni şi nimic, făcând ceea ce le face placere.

Oare nu e prea uşor? Ce inseamnă cu adevarat să fii tu insuţi? Citesc o carte zilele astea ‘De ce ai fi tu şeful’ (Rob Goffee, Gareth Jones) care pune accentul exact pe lucrul acesta: nu poţi reuşi dacă nu eşti autentic. Întelegerea autenticităţii este mult mai ofertantă, dar deloc simplă, în comparaţie cu mondenul ‘fii tu însuţi’ amintit anterior. Cel mai important lucru de fapt este să nu iţi fie ruşine cu tine, cu obârşia ta, să fii onest şi consecvent cu tine. Să ştii cine eşti, de ce eşti cine eşti, să ştii cine vrei sa devii, să accepţi pe ceilalţi ca pe oameni de la care poţi să înveţi şi nu doar teoretic să înveţi, ci chiar să o faci pe bune.

Deşi cu cât traiesc mai mult, văd lucruri care mă fac sa întorc privirea de dezgust, ruşine, tristeţe, durere, nu îmi pierd speranţa că există, e adeverat că puţini, oameni pentru care merită să te întorci către cei care te fac să vrei să priveşti în altă parte (şi să taci), să îi priveşti în ochi şi să le zâmbeşti făcându-i să înţeleagă cine eşti şi ce vrei şi că pot îndrăzni să vrea mai mult…